Desert

Prajitura turnata cu crema de branza

 

 

 

 

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 2 oua
  • 9 linguri zahar (pudra)
  • 9 linguri ulei
  • 9 linguri lapte
  • 12 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • esenta de vanilie

Pentru crema de branza:

  • 500 – 600 g branza de vaci
  • zahar dupa gust
  • 2 oua
  • coaja de portocale confiata

Prajitura turnata cu branza este una dintre acele prajituri de casa la care apelez destul de des. Se pregateste rapid, e gustoasa si e pe placul copiilor. Daca nu aveti niste mofturosi puteti adauga in crema de branza si fructe uscate (stafide, merisoare) sau proaspete (visine sau caise).

 

Mod de preparare:

Pentru blat:

Mixam ouale cu un praf de sare, pana se albesc si isi dubleza volumul. Adaugam zaharul pudra, esenta de vanilie, uleiul si laptele, apoi faina amestecata cu praful de copt. O sa avem o compozitie ca o smantana mai groasa, intocmai ca si cea de chec.

Se toarna jumatate din compozitie in tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul incins la 180 de grade (150 grade cuptor electric, cu ventilatie) pentru 10-15 minute, pana blatul prinde consistenta.

Intre timp se prepara crema de branza, amestecand bine toate ingredientele.

  • pentru a avea o crema de branza fina si delicioasa puteti folosi blenderul vertical
  • crema de branza se poate aroma cu orice aroma aveti si va place
  • in functie de cat este de uscata branza de vaci, mai puteti adauga un ou sau o lingura de smantana

Se scoate tava, se repartizeaza uniform crema de branza si se acopera cu cealalta jumatate de aluat. Se da din nou la cuptor pentru cca 30 de minute, pana prajitura turnata cu branza se rumeneste usor deasupra.

Se portioneaza dupa ce se raceste. Se pudreaza cu zahar si se serveste.

 

 

Pofta buna! 

 

Sursa: Dulciuri fel de fel