Bronşita este o inflamaţie a tuburilor bronşice – pasajele principale prin care ajunge aerul la plămâni.
Există două tipuri principale de bronşită. Bronşita acută este, de obicei, cauzată de aceiaşi viruşi care provoacă răcelile şi tinde să se îmbunătăţească în câteva zile.Totuşi, bronşita cronică este o formă de boala pulmonară obstructiva cronică. Adesea cauzată fumat sau de inhalarea fumului şi prafului din aer pentru o perioadă lungă de timp, bronşita cronică rezultă în probleme respiratorii pe termen lung.
Simptomele bronşitei
De obicei, bronşita acută începe cu rinoree, dureri de gât sau o infecţie a sinusurilor înainte de a se răspândi la căile respiratorii.
Alte simptome includ:
– tuse uscată, care poate persista timp de câteva săptămâni
– producţia de mucus clar, alb, galben sau verde
– disconfort în piept
– insuficienţă respiratorie
– oboseală
Tratamentul pentru bronşită
Dacă vă odihniţi şi beţi multe lichide puteţi ameliora simptomele bronşitei acute în câteva zile. Dacă tusea persistă mai mult de trei săptămâni sau dacă bronşita este însoţită de o febră mai mare de 38 °C (cu o durată mai mare de trei zile), trebuie să solicitaţi asistenţă medicală.
Şi persoanele cu probleme respiratorii cronice sau probleme cardiace (cum ar fi astmul sau insuficienţă cardiacă congestivă) ar trebui să consulte un medic la apariţia simptomelor bronşice, deoarece aceste afecţiuni pot creşte riscul unor complicaţii datorită infecţiilor.
Remedii naturale pentru bronşită
Deşi cercetările privind folosirea medicinei alternative pentru tratarea bronşitei sunt limitate, următoarele remedii pot fi de ajutor în calmarea simptomelor:
1) Ulmul alunecos
Ceaiul de ulm alunecos poate ajuta la ameliorarea tusei şi durerilor de gât asociate cu bronşită. Planta conţine mucilagii, o substanţă gelatinoasă despre care se zice că ajută la calmarea ţesutul iritat sau inflamat.
2) Muşcata (Pelargonium Odoratissimum)
Extractele de muşcată au fost folosit de mult timp în medicina tradiţională din Africa de Sud pentru a trata infecţiile tractului respirator.
Într-un studiu din 2007 pe 217 persoane cu bronşită acută, cercetătorii au descoperit că un medicament preparat din rădăcinile muşcatei a ajutat la ameliorarea tusei, durerilor în piept şi la reducerea producţiei de mucus.
3) Uleiul de eucalipt
Se spune că iritaţia mucoasei din tuburile bronşice poate fi calmată dacă se inhalează vapori calzi. De vreme ce eucaliptul are proprietăţi antivirale, vă puteţi vindeca de bronşită dacă inhalaţi vapori de frunze de eucalipt fierte.
Cum putem preveni bronşita?
Pe lângă limitarea expunerii la fumul de tutun şi a altor iritanţi, puteţi reduce riscul de a dezvolta bronşită dacă vă spălaţi des pe mâini. Deşi nu există dovezi suficiente care să ateste că plantele medicinale pot preveni bronşita, astragalul şi echinaceea pot întări sistemul imunitar, iar corpul dvs. va lupta mai bine împotriva bronşitei.
Sursa: Blog – CaliVita