Nu se cunosc nici data nașterii, nici numele copilului. De altfel, pe toată durata sarcinii, cuplul a dorit să fie discret.
Richard Gere și Alejandra s-au căsătorit anul trecut în aprilie, la Madrid, unde a organizat o ceremonie ținută în secret, urmată de o petrecere la New York, alături de familie și de cei mai apropiați prieteni.
“Sunt cel mai fericit bărbat din univers și de ce nu aș fi? Sunt căsătorit cu o femeie frumoasă, inteligentă, sensibilă, veselă, răbdătoare, care știe să ierte, este și o bună gospodină, face cele mai bune salate din lume”, a declarat entuziasmat jurnaliștilor adeptul învățăturilor lui Dalai Lama.
Gere și Alejandra au la rândul lor câte un copil. Actorul este tatăl adolescentului de 18 ani, Homer James Jigme Gere, rezultat din căsătoria cu Carey Lowell, în vreme ce proaspăta mămică are tot un băiețel de șase ani, Albert, al cărui tată este Govind Friedland.