Credinta

Rugăciune ajutatoare pentru spor in casă şi bunăstarea familiei

 

 

 

 

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Imagini pentru Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei

Amin.

Rugăciune pentru înţelegerea în familie, către Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia:

O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor.

Amin.

 

Sursa: Ortodoxia.me