Părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici români, iar sfaturile sale se regăsesc în mai multe lucrări religioase de seamă.
În cartea „Paraclisul şi câteva dintre învăţăturile preacuviosului părinte Ilarion Argatu”, duhovnicul le arată credincioşilor toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze dacă le merge rău: dacă sunt „legaţi” cumva şi nu au spor la bani, putere de a munci, dacă asupra casei se abat necazuri, dacă cineva a umblat cu necuratul şi a făcut vrăji. Părintele spune că cel mai important lucru, înainte de a începe rugăciunea de 9 zile este să fii pregătit sufleteşte şi curat, adică spovedit de păcate.
Aceste sunt învățăturile părintelui pentru sănătate, spor și alungarea răului:
„Pentru aceasta trebuie să fii pregătit, adică spovedit de păcate. În timpul celor 9 zile, dacă eşti femeie nu trebuie să ai ciclu. Dacă îţi vine, trebuie să reiei când nu ai.
Se posteşte 9 zile, ţinându-se post negru luni, miercuri şi vineri, până la ora 24.00. În fiecare zi se fac următoarele rugăciuni: Ziua se fac 40 de metanii, plus rugăciunile tale zilnice sau Tatăl Nostru spus cât mai des. Seara, după ora 22.00, mai bine spre ora 24.00, faci rugăciune. Se face Acatistul Mântuitorului şi se aprind 9 lumânări, aşezate în formă de cruce. Dacă nu ai Acatistier spui Tatăl Nostru astfel: 3 metanii plus Tatăl Nostru plus Rugăciunea de cerere şi repeţi aceasta până faci 40 de metanii.
Atenţie: -Cine nu poate duce postul până la ora 24.00, îl poate opri la ora 18.00 sau la ora 21.00 şi poate mânca doar o masă de post. Dacă ai mâncat de 2 ori, ţi-a furat diavolul postul.
-În cursul zilei sau cu 2 ore înainte de masă, iei o bucăţica de Anafura plus un pahărel mic de aghiazmă făcută cu molitfele sfântului Vasile.
-Lumânările pe care le aprinzi se lipesc pe o tavă sau o placă de faianţă sau cărămidă. Ele trebuie să ardă complet. Aceasta este important.
Rugăciune de cerere: Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine robul tău (numele) apăra-mă!
Vei vedea cum încep să se neliniştească anumite persoane dintre cunoştinţe, chiar şi rude. Cei care devin neliniştiţi vor neapărat să vină la tine. Uneori îţi cer socotelă: pentru ce li se întâmpla lor necazuri? Vrăjitorii, în timpul rugăciunilor îşi primesc fiecare ce a trimis. Vezi pe cei nelinştiţi-aceştia sunt vrăjitorii. Nu le spui nimic, dar îi pomeneşti în rugăciune.
Zici: Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmaşul meu(numele), dezleagă-le! Dezleagă şi intru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele) iartă-mă!
În timpul rugăciunii cere: Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălţăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere şi spor, etc (tot ce crezi că ţi-a fost legat). Amin! „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gabriel, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiţi din neamurile noastre, ale moşilor şi strămoşilor până la al nouălea neam şi-mi dăruiţi mie împlinirea dorinâei mele (spui dorinţa)”.
Sursa: Ortodox.ROL.ro