Mi-as dori sa pot intoarce timpul inapoi pentru a mai privi in ochi persoanele care au plecat de lânga mine dupa ce si-au atins scopurile dorite. Nu pot spune ca persoanele au plecat din sufletul meu, din viata mea. Persoanele pleaca fizic dar din suflet niciodata.
Cu trecerea timpului am realizat ca adevarata valoare nu este in bani si nici lucrurile pe care dam sume enorme de bani doar pentru a fi in rând cu lumea. Ma dor si azi ranile lasate de persoanelor carora le-am facut bine. Eu insa niciodata nu am asteptat rasplata. Nici macar un simplu „multumesc” nu am asteptat sa mi se spuna. Tot binele si toata caldura sufleteasca, le-am oferit din inima.
Nu toata lumea mă place. Nici eu nu plac pe toată lumea. Îmi plac oamenii atunci când nu aștept prea mult de la ei. Când aștept prea mult, încep să fiu dezamăgită, să cred ca și ei trebuie să fie alături de mine Și nu sunt.
Eu nu am multi prieteni. Am câțiva oameni de care mi-e drag să-i am în jur atunci când nu simt nevoia să fiu singură. Oameni care mă lasă în pace. Oameni care își văd de treaba lor. Oameni care nu mă înțeleg și mă acceptă. Și care, din când în când, mă ajută atunci când am nevoie. Dacă au chef și simt să facă asta. Dacă nu, nu. E dreptul lor să nu simtă nimic. E dreptul lor să nu le pese tot timpul de mine.
Nu aștept ca cineva să mă iubească înapoi. Nu aștept să fie ca și mine, să reacționeze la fel, să gândească la fel sau să-mi răspundă. Nu aștept ca cineva să fie lângă mine. Pot să mănânc singură, pot să dorm singură, să mă plimb singură și să mă bucur de viață singură. Pot să fac orice de una singură…
N-am nevoie decât de mine. De viață. Și de sănătatea pe care mi-o doresc așa cum o doresc tuturor persoanelor de care nu am nevoie ca să mă bucur de viața pe care o am.
N-am nevoie de nimic ce nu vine din suflet, pentru că eu am renunțat să mai fac ceea ce nu simt.
