Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, se zice că trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi. De asemenea, în popor se crede că unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri preparate în casă. Pentru ca duhurile rele să nu ia sporul laptelui, se mai păstrează datina „sperietoarea vrăjitoarelor”. În mediul rural, membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei, în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând încât să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.
Se mai spune că nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie în această zi, pentru că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental. Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.
Pe de altă parte, este de menţionat că circa 1,7 milioane de români îşi serbează onomastica, cele mai multe sărbătorite purtând numele de Elena, iar cei mai mulţi sărbătoriţi – Constantin. Tuturor, la mulţi ani!