Inima este unul dintre cele mai importante organe din corpul uman. Aceasta trebuie protejată în fiecare zi cu multă grijă. De foarte multe ori însă este pusă în pericol de noi pentru că ajungem să avem arterele și vasele de sânge înfundate.
Chiar dacă acest lucru pare și chiar este unul foarte periculos, totuși are un remediu foarte simplu și foarte eficient, folosit încă din antichitate. Ca să prepare această soluție vei avea nevoie doar de seminte crude de floarea soarelui și de apă simplă.
Aceste semințe conțin foarte multe vitamine, mai ales B1 și E, dar și foarte multe substanțe minerale. Atât semințele de floarea soarelui cât și fisticul conțin într-o sută de grame cam 270 de miligrame de fitosteroli.
Aceștia sunt niște compuși care se întâlnesc în foarte multe plante. Structura lor chimică seamănă foarte mult cu cea a colesterolului. Dacă folosești cantitatea potrivită, poți cu ajutorul lor să reduce cantitatea de colesterol din sânge.
În plus întăresc sistemul imunitar și Previn anumite forme de cancer. Datorită tuturor elementelor pe care le găsim în semințele de floarea soarelui putem să beneficiem de un sistem muscular sănătos și puternic.
De asemenea, dacă suferi din cauza inflamațiilor, poți să scapi de ele tot cu ajutorul semințelor din floarea soarelui. Ca să pregătești acest amestec din apă și din semințe de floarea soarelui ai nevoie de o cană mai mică de semințe crude și de jumătate de litru de apă.
Fierbe apa și toarn-o peste semințe. Lasă amestecul să stea aproximativ 2 ore la infuzat. În tot acest timp ține vasul cu semințe acoperit cu un capac.
După cele 2 ore filtrează lichidul și pune-l întro sticlă de culoare închisă.
Ca să te bucuri de toate efectele pozitive ale acestui ceai, pentru că este un ceai, de fapt, bea în fiecare dimineață, pe stomacul gol, câte o cană din compoziția cu semințe de floarea soarelui.
Poți să consumi acest lichid și dacă ai probleme cu circulația sângelui, dacă te simți mereu obosit, dacă ai membrele reci sau dacă suferi din cauza sindromului membrelor neliniștite.
Semințele de floarea soarelui mai sunt potrivite și pentru tratarea osteoporozei. Acestea mai conțin și foarte mult calciu, dar și magneziu, fosfor.
Datorită acestei combinații de minerale sistemul tău osos va fi unul puternic. Vitamina E, de pe altă parte, va ameliora durerile pe care le vei simți la nivelul articulațiilor.
Manganul este o altă substanță din componența semințelor de floarea soarelui, și cu ajutorul ei se tratează osteoporoza dacă deja este prezentă sau pur și simplu se previne.
Așa cum bine se știe, magneziul este un aliat foarte bun pentru un sistem nervos sănătos. De aceea este recomandat consumul de semințe de floarea soarelui în cazul stărilor repetate de nervozitate.
În plus nu vei mai avea dureri de cap ci din contra, te vei simți chiar mai relaxat. Cuprul din semințe îți ajută părul și îl face des, și puternic iar vitamina E va face tenul să strălucească, va împiedica razele ultra violet să afecteze pielea și va ține la distanță ridurile.
Sursa: Radio Simplu