Credinta

Spiritele rele dintr-o locuință pot crea neplăceri dar se poate scăpa de ele prin rugăciune. Rugăciunea care alungă spiritele rele

 

 

Spiritele rele dintr-o locuință pot crea neplăceri dar se poate scăpa de ele prin rugăciune. Rugăciunea care alungă spiritele rele

 

Spiritele rele dintr-o locuință pot crea neplăceri dar se poate scăpa de ele prin rugăciune. Cel care se roagă trebuie să țină post, să fie spovedit și să facă acte de milostenie în ziua respectivă. Astfel, casa va primi binecuvântarea Duhului Sfânt.

Rugăciunea care alungă spiritele rele

„Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, binecuvântează casa noastră! Căci Tu ești Cel mai presus de toate. Ești zidul cel care al celor ce și-au pus încrederea în Tine. Depărtează, izgonește și împrăștie toată lucrarea diavolească! Alungă toată năvălirea răului, toată bântuiala puterii celei potrivnice din spiritele rele de la casa aceasta. Și de la cei ce locuiesc în ea, vegheați mereu de Tine, căci cu toții poartă semnul crucii Tale celei biruitoare împotriva demonilor.

Și cheamă numele Tău cel sfânt. Doamne, păzește pe toți care sunt în casa aceasta! Păzește-ne toată vătămarea și ispita. Izbăvește-ne de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de întâlnirea cu demonul de amiază. Pentru ca robii Tăi, îndulcindu-se se ajutorul Tău și cu tabăra îngerească fiind păziți, toți ca unul, într-un gând, cu credință să cânte:

Domul este ajutorul meu și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Și nici o altă creatură. Și nici o altă prezență. Și iarăși nu mă voi teme de rău. Pentru că Tu cu mine ești mereu, în fiecare clipă a vieții mele, până la ultima suflare și dincolo de ea.

Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea, Stăpânitor tare, Domn al păcii, Tată al veacului ce va să fie, și împărăția Ta este împărăția veșnică. Ca a Ta, a Unuia, este împărăția și puterea și slava, împreună cu Părintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Amin.”

 

  Sursa