Am plecat din România la vârsta de 38 de ani, în octombrie 2015, după ce mi-am dat demisia de la CFR. Am considerat că din salariul pe care îl aveam nu puteam să finalizez creditul ipotecar pentru apartamentul în care locuiam eu și familia mea.
Dacă aș fi continuat să muncesc în România, ar fi trebuit să aștept 25 ani pentru achitarea acelui credit. Alegând varianta de a pleca, am reușit să-l achit după doi ani. Fantastic, nu?
Acum lucrez în centrul Londrei, ca șofer de autobuz la firma Abellio London. Acomodarea nu a fost ușoară, dar când ai un obiectiv, lupți până la capăt, indiferent cât este de greu.
La început, am locuit timp de o lună într-un Rest Stop, un fel de hotel din zona Elephant and Castle. La fiecare săptămână trebuia să schimb camera, deoarece așa funcționa sistemul din acel hotel.
Prima dată am stat într-o cameră de zece persoane, apoi într-una de șase, iar apoi într-una de patru persoane. A fost groaznic, fiindcă erau oameni cazați din toate țările sărace ale Europei.
După ce am reușit să strâng o sumă destul de mare pentru garanția bancară pe o lună, plus chiria pe o lună, am închiriat o casă împreună cu un coleg, unde locuiesc și acum.
Adaptatea a fost destul de dificilă, pentru că, aici, totul trebuie făcut invers (condusul pe partea dreaptă, modul în care te asiguri când treci strada). Ca și cum ai fi dreptaci și, dintr-odată, trebuie să faci totul cu stânga.
Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor, dar mi-am dat seama foarte repede și am păstrat distanța („Neputinta naște invidie”).
Nu pot spune că traiul de aici este mai bun decât traiul din România, deoarece familia mea a rămas în țară și am inima tot timpul cuprinsă de dorul lor, dar eu sunt condamnat să REUȘESC… („Ai curaj, ai glorie”).
Referitor la relația dintre angajator și angajat, nu se compară cu ce întâlnim în România. Spun asta deoarece raportul muncă/salariu este perfect egal și, încă ceva, ești respectat pentru ceea ce faci. Prin urmare, ești motivat să lucrezi.
Nu contează dacă este zi de sărbătoare sau zi normală!
Nu regret alegerea de a pleca din România, cu toate că, în prima lună, îmi plângeam de milă și vorbeam singur. Dar a meritat și acea experiență: m-a făcut mai puternic.
Am de gând să mă întorc în țară pentru că acolo este locul meu. Acolo m-am născut, acolo am crescut, acolo am învățat tot ceea ce știu să fac, în ciuda situației din România, care este cu 100 de ani în urmă față de vestul Europei.
Viața mea trebuie să continue în țară, alături de familia mea și de tot ceea ce-mi este drag. Iubesc România și sper să se schimbe ceva în această țară, să dispară sistemul de fraudă, șpaga, relația de „pile”.
Numai așa, după părerea mea, sistemul va funcționa normal.
Sursa: loon.ro
