Există câteva reguli de aur pe care trebuie să le respectăm atunci când tăiem porcul, pentru că preparatele să iasă gustoase.
Iată care sunt acestea:
1. Pentru că soricul să aibă un gust deosebit, la pârlirea porcului este recomandată folosirea lemnelor, nu a arzătoarelor cu gaz. De asemenea, este bine că porcul să fie umezit înainte de a fi pârlit.
2. Bineînţeles, după pârlire, porcul trebuie curăţat bine de par, pentru a evita că în slănină şişoric să va treziţi cu fire de par.
3. După pârlire şi curăţare, porcul se acoperă cu sare grunjoasă şi se lasă aşa timp de 5 minute. Abia apoi se spală bine.
4. După porţionare, carnea se agaţă şi se lasă la scurs timp de cel puţin o ora.
5. Chiar dacă nu sunt puţini cei care pregătesc preparatele din carne de porc chiar în ziua în caresacrifică porcul, pentru a evita alterarea cărnii, este recomandat că această săfie lăsată în apăcu sare timp de o zi.
6. Se recomandă că afumarea preparatelor din carne să se facă într-un spaţiu aerisit. Astfel, întimp ce se afumă, se şi usucă corespunzător.
7. Când facem cârnaţii e bine să nu exagerăm cu condimentele şi să folosim doar sare, piper, boia şi usturoi. Această ar fi reţeta clasică. De asemenea, e bine să nu exagerăm nici cu grăsimea, pentru că un cârnat prea gras nu e pe placul nimănui.
Sursa: Sanatatea.ro