Ingrediente
pentru blat:
- 200 grame faina
- 100 grame unt rece
- Un varf de cutit sare
- 1 lingura zahar pudra
- 1 ou
pentru umplutura:
- 4 oua
- 200 grame zahar
- 100 grame unt
- 4 mere
- 2 lamai, coaja plus zeama
- Un varf de cutit sare
Mod de preparare:
1. Pentru blat, am framantat faina, zaharul, sarea si untul cu degetele, pana cand a rezultat un amestec asemanator cu pesmetul. Am adaugat oul si am framantat din nou, foarte putin, doar pana s-a format un aluat. Daca e framantat mai mult nu va mai fi fraged. L-am invelit cu folie alimentara si l-am pus 30 de minute la frigider.
2. Am razuit lamaile si am stors zeama. Am curatat merele de coaja, iar pe doua dintre ele le-am dat pe razatoare. Celelalte doua le-am taiat feliute subtiri, pentru decor. Peste cele rase am turnat zeama de lamaie.
3. Dupa 30 de minute, am scos aluatul de la frigider, l-am intins cu sucitorul, cam de 2 mm grosime si l-am asezat intr-o tava rotunda de tarta, astfel incat sa o imbrace si pe pereti. Am intepat pe toata suprafata fundului cu o furculita, ca sa nu se umfle la copt. Am dat din nou la frigider pana am preparat umplutura.
4. Intr-un bol maricel am spart ouale , am pus un praf de sare, zahar si am batut putin cu telul. Am adaugat merele rase, impreuna cu zeama si coaja de lamaie, iar la sfarsit untul topit, caldut. Am turnat in tava, peste blat.
5. Am decorat cu merele feliate, asezate pe margine, suprapunandu-le putin, astfel incat sa semene cu o coronita. Am presarat feliile de mere cu putin zahar, ca sa se caramelizeze la cuptor. Mie nu prea mi s-au caramelizat, asa ca nu prea am dovezi in acest sens.
6. Am introdus in cuptorul preincalzit la 180 grade (foc potrivit) si am copt-o vreo 45-50 minute.
E minunata calda, eventual cu putina inghetata de vanilie, dar noua ne place si rece.
Sper sa o faceti si sa-mi dati dreptate! Si o sa ma rog sa vi se caramelizeze zaharul!
Pofta buna !
Sursa: Secunda TV