Inedit

Telepatia, între normal şi paranormal. Comunicarea non-verbală dintre două persoane aflate la distanță

 

 

 

 

Iphone, webcam, telefon cu fir, fără fir, scrisoare, mail sau oricare alt mijloc de comunicare nonverbală se înclină în faţa acelui mod ciudat şi primitiv prin care nu toată lumea reuşeşte să se exprime: gîndul.

Telepatia a fascinat, deopotrivă, oamenii de ştiinţă, psihologii, scriitorii pe cei care cu uşurinţă au experimentat-o, dar şi pe aceia ce nu au izbutit să transmită telepatic informaţii. Informaţiile pe care le-am avut la îndemînă aveau ca puncte comune faptul că persoanele care comunică telepatic trebuie să aibă o legătură puternică emoţională, că femeile sunt mai bune în acest tip de comunicare datorită intuiţiei şi sensibilitatiilor afective, că poate apărea (şi) în vis şi la orice distanţă.

Fiinţe care comunica telepatic

Nu voi începe să scriu ca “un grup de cercetători a descoperit că…” sau ”un studiu a demonstrat că…”gemenii, mamele sau cuplurile sînt cei care transmit emoţii, informaţii, sentimente”. Şi nici nu vă voi spune că trăirile negative se transmit cu mai mare uşurinţă. Probabil doar dacă sînt trăite cu mai mare intensitate decît fericirea.

Toate aceste rezultate n-ar însemna nimic dacă voi nu aţi comunicat niciodată telepatic. Şi totuşi poate că aţi făcut-o inconştient cînd v-aţi întors privirea către cel care vă privea din umbră, cînd aţi primit un telefon de la persoana la care tocmai vă gîndeaţi sau cînd aţi avut un sentiment de déjà-vu.

Pentru mine nu există dubiu că telepatia există şi nici nu mă întreb de ce e posibilă, ci de ce nu este posibilă de fiecare dată cînd ne dorim. Am putea crede că acest flux de informaţii ar înseamnă că am auzi în permanenţă gîndurile celor din jur, plus ale celor aflaţi departe. Dar pentru că nu putem comunica telepatic cu oricine, sîntem feriţi de acest amalgam. Cum ar fi dacă ne-am alege relaţiile de iubire şi prietenie pe baza compatibilităţii telepatice? Renunţînd la etnie, vîrstă, rasă, aspect fizic, ne-ar mai rămîne totuşi un criteriu de departajare: nivelul spiritual. Putem alege să rămînem pe cîmpul telepatiei primitive, comune, inconştiente sau să ne lărgim aria, dezvoltîndu-ne conştient această capacitate de a transmite de la distanţă.

Cursul de telepatie

Odată cu definiţiile, au venit şi exerciţiile de telepatie. Ambele tabere, cele raţionale, cît şi cele mistice au căzut de acord că procesul telepatic se desfăşoară în subconştient.

Ciberneticianul N. Wiener spune că suportul material al telepatiei îl constituie, de fapt, undele cu frecvenţa de 10 Hz, cele corespunzătoare ritmului alfa şi că acestea ar fi active în stare de relaxare maximă.

Pentru a înţelege fenomenul, este nevoie să ne înţelegem pe noi înşine mai bine, începînd prin a accepta că, în afară de planul fizic şi mental, mai există şi cel spiritual şi astral. Apoi va fi nevoie să învăţăm să călătorim cu ajutorul gîndurilor, concentrîndu-ne asupra locului în care vrem să ajungem, să transmitem idei şi sentimente, concentrîndu-ne asupra persoanei cu care dorim să comunicăm sau despre care dorim să aflăm ceva.

Telepatia nu e magie, ci folosirea unei părţi din noi pe care, de multe ori, o ascundem în spatele raţiunii. Învăţînd să comunicăm prin gînduri, vom atrage şi păstra ceea ce numim persoane potrivite sau situaţii fericite.

Ai grija ce gandesti

Din nefericire, exista persoane care folosesc inconstient aceasta capacitate trezita intr-un grad destul de mare in fiinta lor. Ele isi impun vointa si domina in mod natural spiritele slabe, care se comporta ca si cum ar fi hipnotizate. Daca ne amplificam vointa, mentinem o stare de vigilenta si blocam conexiunile cu aceste spirite inconstiente, dar puternice, putem sa ne ferim de actiunea lor nefasta. Cand va ganditi la cineva, omul respectiv se gandeste de asemenea la voi. Cu cat va ganditi mai intens la el, creste probabilitatea ca aceasta fiinta sa va caute. Daca o cautati voi, este foarte posibil sa va spuna: „A, tocmai ma gandeam la tine…” De aceea, pentru un telepat nu este dificil sa determine o fiinta sa se indragosteasca de el. Ii va fi de ajuns sa doreasca aceasta suficient de puternic, un timp indeajuns de indelungat. Insa intotdeauna este un pret de platit, caci fiecare fiinta trebuie lasata sa actioneze potrivit vointei sale, potrivit liberului sau arbitru.

Avem experiente telepatice zi de zi. Timpul tese intre noi legaturi invizibile. Stabilim legaturi telepatice cu toti oamenii care ne sunt dragi. Aprofundand aceasta capacitate ne putem intelege fara cuvinte si ne putem simti de la orice distanta. Ne putem apropia inimile.

Cel mai adesea telepatia apare spontan, in momente de criza cand cineva drag, un prieten sau o ruda apropiata de care suntem legati sufleteste sufera un accident sau se afla intr-o situatie cu un grad de periculozitate sporit. Practic, o persoana „stie” de la distanta cand cineva drag este in pericol. Asemenea informatii par sa parvina sub forma de ganduri, fragmente de vise, viziuni, halucinatii, imagini mentale sau momente de clarviziune sau, pur si simplu, cuvinte care vin in minte brusc receptorului. Deseori, asemenea informatii fac ca „receptorul” sa isi schimbe cursul actiunilor sale, cum ar fi sa isi schimbe programul sau sa incerce sa intre in contact direct sau prin telefon cu persoana despre care crede ca se afla in pericol.

Mai mult decat atat, uneori apar chiar evenimente telepatice intre oameni si animalele de companie.
Telepatia pare sa fie aflata intr-o stransa relatie cu starea emotionala a individului. Acest lucru este la fel de adevarat atat pentru emitator cat si pentru receptor.
Studiile au aratat ca femeile sunt mai buni telepati decat barbatii si acest lucru a fost explicat prin faptul ca femeile sunt mult mai sensibile din punct de vedere emotional decat barbatii si ca se bazeaza mai mult pe intuitie.

Telepatia poate fi indusa si in timpul somnului. Se pare ca acest fapt este legat de o serie de factori biologici: volumul fluxului sanguin se schimba in timpul emisiei si receptiei telepatice, iar encefalogramele subiectilor monitorizati arata ca undele cerebrale ale receptorilor se adapteza de asa natura incat sa se potriveasca cu cele ale emitatorului.
Studiul telepatiei este departe de a fi terminat, psihologii continuand munca de cercetare a acestui fenomen deosebit.

 

 

Sursa:  Mala Hierba terapii alternative