Ingrediente:
Pentru blat :
– 250 g faina
– 1 lingurita sare
– 400 g zahar ( nu, nu e o greseala, atata trebuie sa fie! )
– 225 g unt la temperatura camerei
– 2 oua
– 1 lingura rasa de cacao
– 1 lingurita rasa de colorant rosu pudra
– 240 ml kefir
– 1 lingura esenta de vanilie ( de preferat obtinuta din pastaie de vanilie, nu in laboratorul de chimie)
– 1/2 lingurita bicarbonat
– 1 lingura otet ( pentru stins bicarbonatul)
Pentru crema :
– 500 g mascarpone
– 225 g unt la temperatura camerei
– 90 g ciocolata alba rasa prin razatoarea mica
– 115 g zahar pudra
– o lingurita esenta de vanilie ( de preferat obtinuta din pastaie de vanilie, nu in laboratorul de chimie)
Mod de preparare :
Pentru inceput se preincalzeste cuptorul la 180 grade si se ung cu unt sau ulei doua forme de tort cu diametrul de 20 cm. De preferinta forme care nu curg in cuptor, asa cum am patit eu … e fost chiar rasul plansul sa vad frumusete de blat rosu cum curge si se afuma in cuptor. Binenteles am reluat procesul, nu fara sa ma supar la maxim si sa bodogan fara incetare in timp ce curatam cuptorul si dregeam boroboata …
Pentru blat se bate untul spuma adaugand zaharul incetul cu incetul. Se adauga ouale unul cate unul, omogenizand dupa fiecare ou.
Separat, se amesteca o mica parte din kefir cu cacaoa si colorantul rosu. Se adauga vanilia. Asa-i ca e cel mai frumos rosu pe care l-ati vazut pana acum?
In crema de unt se adauga alternativ kefirul ramas si faina, apoi compozitia rosie. La final, se adauga bicarbonatul stins, se amesteca bine, se toarna in cele doua forme si se introduce imediat ( dupa ce se fac pozele) in cuptor, pe treapta cea mai de sus.
Se lasa la copt circa 35 minute sau pana trece de testul scobitorii (aceasta trebuie sa iasa uscata din blat).
Blatul se scoate din tavi si se lasa sa se raceasca complet pe doua gratare.
Crema se prepara extrem de simplu : untul (obligatoriu la temperatura camerei daca nu doriti sa vi se taie crema) se bate spuma cu zaharul pudra. Se adauga mascarpone si ciocolata alba rasa fin, vanilia si se mixeaza pana la omogenizare.
Acum urmeaza asamblarea. Inainte de a taia blatul este bine ca acesta sa stea 10 minute in congelator. Avand o consistenta catifelata se va sfarama foarte usor.
Cele doua blaturi se niveleaza ( adica se taie capacul bombat rezultat dupa coacere) si se taie fiecare in doua, pe lung. Vom obtine in final 4 foi de blat. Firimiturile ramase in urma taierii, precum si capacele taiate se pastreaza pentru ornat.
Se umplu foile de blat cu crema de branza si se pastreaza circa 1/3 pentru ornat si finisat.
Se imbraca tortul in crema de branza ramasa si se presara pe deasupra firimituri rosii obtinute din resturile de blat .
Felicitari! In acest punct ati obtinut un tort superb, cu un gust desavarsit! Un tort atat de rosu incat va aprinde gelozia tuturor celor care nu l-au gustat.
Pofta buna !
Sursa : Bunatati de la Oana, sursa foto : Início