Tortul Diplomat este cunoscut ca fiind un desert foarte arătos și apetisant. De obicei este preparat la aniversări, petreceri sau sărbători, deoarece arată superb și impunător la o masă festivă. Ca bază se folosesc pișcoturi însiropate în lapte, care la final vor forma un plat moale și pufos, iar ca umplutură se folosește o cremă cu o textură fină și delicată, pe bază de frișcă, și mici bucățele de kiwi și piersici din compot. Este o bunătate de tort: cremos, savuros și răcoritor, va impresiona pe oricine.
Ingrediente:
200 g | Căpșuni |
200 g | Kiwi |
200 g | Jumătăţi de piersici din compot |
500 ml | Frișcă |
150 g | Pișcoturi |
200 ml | Suc de la piersici |
6 g | Gelatina hidratată |
500 g | Mascarpone |
Mod de preparare:
- Tapetați o cratiță în care urmează să asamblați tortul (cu diametrul de 22 cm) cu folie alimentară (aveți grijă ca folia să fie suficient de lungă, pentru a putea acoperi tortul, când va fi gata). Aranjați pe fundul vasului felii de căpșune, kiwi și piersici din compot, așa cum ați dori ca tortul să arate la exterior.
- Într-un bol mixați bine frișca cu mascarpone. Adăugați gelatina hidratată, felii de kiwi și piersici din compot. Amestecați bine și puneți crema cu fructe peste cratița decorată cu fructe. Pe partea laterală a vasului puneți felii de căpșună. Însiropați pișcoturile în sucul de la piersici și le aranjați deasupra cremei. Acoperiți tortul cu folia alimentară și dați la frigider pentru 2 ore.
- Savurați cu plăcere!
Pofta buna!