Cand veti citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina…Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului.
Abia implinisem 17 ani cand am venit la tine. Eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina si sunt si astazi mandra de a fi fost nascuta Engleza; dar cand am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca.La inceput n-a fost usor. Eram singura, intr-o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt acei care se reculeg sa cugete cat de grea este calea pe care o Principesa straina trebuie s-o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata.Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? Cred ca bucuria a fost cea mai mare, dar mai lunga a fost durerea…
Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste. Abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii…Poate de mine va veti aminti, deoarece v-am iubit cu toata puterea inimii mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant; mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceea care a pastrat flacara vie, aceea care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.Aceasta ti-o pot spune astazi, caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit „Mama tuturor” si asa vreau sa raman in amintirea ta, aceea care putea totdeauna sa fie gasita, in clipele de durere sau de pericol…
A venit mai tarziu o vreme cand m-ati negat, dar aceasta este soarta mamelor; am primit aceasta si v-am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.Atat timp am fost in mijlocul tau incat mi se pare abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic pentru ultima data mainile pentru o binecuvantare…
Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate…
Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta am impartasit-o atatia ani, al carei vis stramosesc l-am visat si eu si mi-a fost ingaduit sa-l vad implinit. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre alte natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa…Am credinta ca v-am priceput; n-am judecat, am iubit…
Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate, nu cum ar dori…Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece.
N-am nici o avutie sa va las; ceea ce cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi; am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine, atunci voi fi deplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez. Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juvah de la Balcic a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis un adevar si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat as putea talmaci vreodata am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata in Stella Maris, biserica pe care am cladit-o la marginea marii…
Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii pe care al cladit-o. In decursul unei lungi vieti, atatia au venit la inima mea incat moarta chiar as dori sa mai poata veni la ea de-alungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria… Vreau sa odihnesc acolo, in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea, eu nu vreau sa fie un loc de jale, ci dimpotriva, de pace si de farmec, cum a fost cand eram in viata.Incredintez copiii mei inimii Poporului meu; fiind muritori, pot gresi, dar inimile lor sunt calde, asa cum a fost a mea. Iubiti-i si fiti folositori unul altuia, caci asa trebuie sa fie. Si acum, va zic ramas bun pe veci. De-acum inainte nu va voi putea trimite niciun semn. Dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si te binecuvantez cu ultima mea suflare.
Maria
