Desert

Prajitura cu biscuiti si ciocolata: o prajitura rapida, nu necesita coacere si este foarte simplu de facut

 

 

Prajitura cu biscuiti si ciocolata: o prajitura rapida, nu necesita coacere si este foarte simplu de facut

 

Ingrediente:

  •    -500g biscuiti simpli
  •    -200g ciocolata neagra
  •    -100g  zahar
  •    -6oua
  •    -800ml lapte
  •    -80 g faina
  •    -1 lingura esenta de  vanilie
  •    -un praf de sare
  • Glazura
  •   -150g ciocolata neagra
  •   -150 ml smantana pt frisca
  • sm
  •   -bilute pentru decor

Mod de preparare:

Modul de preparare este foarte simplu mai ales ca nu implica coacere.

Incepem prin a prepara crema.

Nu separam ouale, asadar le vom mixa intregi impreuna cu zaharul pana isi dubleaza volumul si vor incepe sa se albeasca.Adaugam treptat faina si continuam sa mixam pana se omogenizeaza.

Intr-o craticioara punem laptele la fiert, iar in momentul in care ajunge in punctul de fierbere luam cratita de pe foc si lasam cateva minute sa se racoreasca.

Turnam usor laptele peste amestecul de oua si amestecam ergic pentru a se incorpora.

La sfarsit adaugam esenta de vanilie si praful de sare.

Amestecul obtinut il turnam in craticioara, il punem la foc mic si fierbem pana devine ca o budinca.

Amestecam mereu sa nu se prinda,este foarte important sa folosim o oala de calitate.

Cand crema a capatat  consistenta dorita dam oala deoparte  si lasam sa se racoreasca putin, apoi scufundam in ea ciocolata rupta bucati.

Lasam cateva minute sa se topeasca ciocolata, apoi amestecam  cu un tel pana crema devine fina.

Asamblam prajitura

Ca sa ne fie mai usor ne folosim de o tava,eu am avut una de 25×25 cm.

Punem crema pe fiecare biscuit si incepem sa ii aranjam in tava lipindu-i intre ei (formam 2 randuri de biscuiti), asa cum se vede in imagini.

Dupa ce i-am terminat de aranjat,bagam tava la frigider si lasam 2-3 ore.

Glazura prajiturii din biscuiti

Dupa racire rasturnam prajitura pe un platou si deasupra vom pune glazura pe care am obtinut-o topind ciocolata impreuna cu frisca, dar evitand ca acestea sa dea in clocot.

Intindem uniform glazura peste prajitura si deasupra punem bilutele pentru decor.

Bagam prajitura din nou la frigider sa se intareasca glazura apoi o putem portiona.

Putem portiona prajitura cu biscuiti si ciocolata in feliute sau cubulete.

Eu am vrut sa aiba un aspect mai altfel asa ca am portionat-o asa cum se vede in imagine.

Din ingrdientele de mai sus am obtinut o prajitura cu o greutate de 1100 g.

Este o prajitura ieftina, simpla, dar delicioasa si cu un aspect deosebit. Este o reteta ce merita incercata.

 

Pofta buna!

 

Sursa