“Unde să te-ascund copile, de năpasta acestei lumi,
De primejdii și de boală, dar de oamenii nebuni?
Unde este locu-acela, care te-ar feri mereu?
Am să te așez prin rugă la pieptul lui Dumnezeu !
Eu mă simt neputincioasă, În aceste împrejurări,
Cănd vin boli necunoscute, molime din patru zări!
Dar sunt mamă, pentru tine, preaiubitul meu odor,
Și-aș fi-‘n-stare să-ți dau totul, să-mi dau viața și să mor !
Unde să te-ascund copile? De necazuri, de durere,
Cum să-l rog pe Dumnezeu în această neputere?
Căci strigat-am din picioare, iar apoi îngenunchiată,
Și îmi pare că mi-e ruga, undeva,
nealinată!
Și se sting copii lumii și ne mor pe rând părinții,
Parcă nu aude Domnul și nu mai aud nici sfinții!
Și-aș urla cum urlă lupii, doar să știu că-s auzită,
Și e lumea sănătoasă, de molimă lecuită!
Și-aș urla cum urlă vântul, printre crengile pădurii,
Doar să știu, c-așa aș pune capăt, bolilor și urii!
Unde să te-așez copile? Care loc e mai dosit?
De păcate și de rele pururea să fi ferit !
Să-și găsească pacea drumul, către tine și norocul,
Unde să te-ascund copile? Tatăl sfânt să-ți fie locul!
El să-ți fie ascunzișul, scutul și reazemul tău,
Măna lui să te-ocrotească, să te apere de rău!
Eu, o mamă păcătoasă, înaintea lui te-am pus, să te apere de rele, în numele lui Iisus!”
Ciabrun Marusia
