Visezi să trăieși într-o casă traditională, exact ca cea în care au trăit bunicii și străbunicii noștri? Ei bine, trebuie să știi că avem vești bune pentru tine!
Asta deoarece o astfel de casă, dar nou-nouță, poate fi achiziționată la prețul de 10.000 de euro! Iar dacă crezi că e prea frumos ca să fie adevărat, te anunțăm că asta chiar e reală!
Mai exact, replica unei case tradiţionale de 150 de ani, din Mărginimea Sibiului, a fost prezentată în vara anului 2016 la ”Targul de case – gradina si peisaj in satul traditional romanesc”, din Padurea Dumbrava (Sibiu).
Vestea bună este că această casă tradițională poate fi demontată şi montată într-un alt loc în doar câteva ore, iar costul proiectului se ridică la 45.000 de lei, potrivit Mediafax.ro. Modelul este inca actual si poate fi comandat!
“Specialiştii Muzeului au construit o casă tradiţională din Marginimea Sibiului, mai exact din Tilişca, fiind o copie fidelă a casei existente în muzeu datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Casa poate fi adaptată la condiţiile de trai din secolul XXI.
Ce dotări are locuința
Frumoasa locuință tradițională a fost constuită de patru oameni în aproximativ o lună. Are trei încăperi, și poate fi dotată cu instațalie electrică și sanitară în oricare din cele trei încăperi. Cu o suprafaţă utilă de 54 metri pătraţi, casa este una suficient de spațioasă și primitoare!
„Planimetric, ea prezintă trei încăperi cu o suprafaţă utilă de 54 metri pătraţi. (…) Uşile şi ferestrele sunt copii după cele originale, iar podeaua şi tavanul sunt din lemn de brad fasonat. Costurile proiectului se ridică la suma de 45.000 lei, iar aici este inclusă şi remontarea casei la destinaţie”, a declarat, potrivit sursei citate, Ciprian Ştefan, managerul general al muzeului.
Totul este lucrat manual
“Pentru construcția casei tradiționale s-au folosit aproximativ 22 de metri cubi de lemn, iar pentru a fi adusă în acest stadiu s-au lucrat 30 de zile. Patru oameni au lucrat cam opt ore pe zi. Totul a fost lucrat manual, mai puţin debitarea buştenilor.
Managerul muzeului a mai explicat că în interior se recomandă lâna pentru izolaţie sau tencuiala de mortar de nisip cu var şi atins puţin cu ciment.
Trebuie precizat, însă, că în prețul de 10.000 de euro nu sunt incluse fundaţia, soclul şi utilităţile!
Cei care nu se încumetă să locuiască într-o astfel de casă, cu siguranță și-ar dori cel puțin o casă de vacanță precum cea din imagine.
Voi ce părere aveți? V-ar plăcea să locuiți într-o casă ca cea a bunicilor?
Sursa: Landia.ro